Era puțin după miezul nopții, într-o joi, când m-a sunat șeful de producție. Noua linie de vopsele acrilice pe bază de apă producea atât de multă spumă, încât vopseaua finită părea că fusese bătută la blender. Probele de vopsire erau pline de găuri mici, iar cabina de vopsire respingea panourile într-un ritm pe care nu-l mai văzusem de ani de zile. Încercasem deja să creștem doza de agent antispumant de la 0,2 % la 0,5 %, dar spuma nu făcea decât să se agraveze. Acea noapte ne-a obligat să nu mai tratăm alegerea agentului antispumant ca pe o simplă decizie de genul “mai adăugăm puțin”.